Cercul Întreg este un cerc al prieteniei, sub semnul respectului reciproc, este ritualul cercului decapoeira Angola, cercul în care se aşază oameni pentru a forma o comunitate, este forma pe care o parcurg poveştile pentru a se completa. Așa sună descrierea celor de la Cercul Întreg care și-au propus prin proiectul Fabhub ca parcul să devină un loc de întâlnire pentru cei care au de spus o poveste despre loc și vecinătate.  Am stat de vorbă cu Bogdan Rakolcza despre proiectul Împărtășește o poveste. Fabhub Studio, un exercițiu de documentare și înregistrare a poeziilor și cântecelor care stau ascunse în memoria riveranilor. Un studiou de înregistrare în inima Parcului.

 

Cum a fost experiența studio-ului în Parcul Feroviarilor?

Experiența noastră cu studioul a fost foarte interesantă și vioaie. În cele patru sesiuni am avut participarea muzicienilor de la Cercul Întreg și a unor muzicieni profesioniști pe care nu îi cunoșteam, dar am avut parte și de participarea mai multor oameni din vecinătatea parcului, atât copii cât și adulți, și am avut parte de o deschidere foarte mare din partea lor.

 

Ați încercat să atrageți membri ai comunității învecinate parcului? Care au fost tacticile voastre?

Da, am încercat activ să găsim membrii comunității din vecinătatea parcului care au o legătură autentică cu muzica. Prin anunțuri în gazetă și prin chemare pe viu. S-a dovedit că totuși numai disponibilitatea noastră fizică pe mai multe ore acolo, a fost factorul decisiv.

Inițial doar copiii au fost receptivi, dar pe măsură ce adulții au văzut că într-adevăr suntem

dispuși să ascultăm ce au de spus, am avut o participare consistentă, două săptămâni la rând din partea a doi adulți care au contribuit cu niște cântece foarte, foarte interesante. Cu voce și vioară. Mai ales faptul că au revenit a doua săptămână, ne-a dat de înțeles că se formează o relație de încredere. Sperăm să continuăm aceste colaborări.

 

Înțelegem că lucrați la procesarea materialului înregistrat zilele acestea. Cum veți alege să împărtășiți mai departe poveștile și cântecele din parc?

Presupunem că vom încărca pe Youtube rezultatele cele mai interesante, după ce le vom

prelucra un pic.

 

Ați participat la toate atelierele de idei din Parc din această toamnă. Cum vi s-a părut experiența dezbaterilor despre viitorul parcului?

Ne-a plăcut foarte mult și considerăm că ar merita continuat acest proces. Deși incipient, pare foarte promițător.

 

Aveți o viziune a voastră despre cum vă doriți să arate parcul, în viitor?

Implicarea noastră în acest proces ne-a trezit ideea de a organiza mult mai multe evenimente în Parcul Feroviarilor și încercăm să sondăm dacă nu cumva ar fi posibil să închiriem clădirea de la intrarea Parcului pentru un sediu permanent pentru ateliere. Atât organizate de Cercul Întreg cât și de alții.

Visăm la posibilitatea de a avea în mod permanent workshopuri deschise în parc, fără să fie nevoie să transportăm echipamentul nostru de fiecare dată, de la Fabrică în parc.

 

Vă gândiți să folosiți spațiul de co-work de la Fabrică?

Activitatea noastră nu se pretează pentru spațiul de cowork, pentru că include sunet, lucru care îi poate deranja foarte tare pe alți coworkeri.